O asistentă medicală din Iași, sancționată pentru că și-a luat concediu 2 săptămâni, fără să anunțe. Ce s-a întâmplat, de fapt

O asistentă medicală din Iași, sancționată pentru că și-a luat concediu 2 săptămâni, fără să anunțe. Ce s-a întâmplat, de fapt
O asistentă medicală din Iași, sancționată pentru că și-a luat concediu 2 săptămâni
Publicat: 13/07/2022, 17:51

O asistentă medicală din Iași a câștigat, recent, procesul intentat unui spital din oraș. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis în parte acțiunea formulată de Oana Angelica Manolachi împotriva Spitalului Clinic de Recuperare din Iași. Aceasta a susținut că a fost sancționată pe nedrept pentru că ar fi plecat în concediu.

Potrivit BZI, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au admis în parte acțiunea formulată de Oana Angelica Manolachi împotriva Spitalului Clinic de Recuperare din Iași.

„Instanța admite în parte cererea formulată de reclamanta Oana Angelica Manolachi în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi. Anulează decizia nr. 483 din 4 august 2021 emisă de pârât, precum şi sancţiunea disciplinară aplicată prin aceasta. Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtului la plata de daune morale. Obligă pârâtul să îi achite reclamantei suma de 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, au afirmat magistrații ieșeni.

Decizia instanței nu este definitivă

Decizia instanței nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Litigiul de muncă dintre Oana Angelica Manolachi și Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi a început pe data de 6 septembrie 2021. Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, asistenta medicală a cerut să se dispună anularea deciziei din 4 august 2021, emisă de spital, şi a sancţiunii avertismentului scris, dar şi obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 de lei, cu titlu de daune morale, pentru prejudicii de imagine, atingerea adusă onoarei şi reputaţiei. Mai exact, reclamanta a susținut că a fost sancționată aiurea de unitatea medicală ieșeană. În ediţiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

„Convocarea pentru comisie, primită la 2 august 2021, nu conţinea suficiente elemente pentru a şti de ce am fost chemată. Acolo am observat cum Comisia este formată din juristul spitalului care m-a întrebat dacă ştiu pentru ce sunt chemată, apoi au venit şeful compartimentului RUNOS și medicul-şef de la Neurologie. Eu i-am atras atenţia domnului respectiv că nu putea fi în componenţa Comisiei, potrivit legislației. Mai mult, eu nu am fost înştiinţată de învinuirea care mi se aducea. Abaterea nu a existat, nefiind vina mea că a apărut o cerere de concediu între timp, cererea mea, probabil, fiind pierdută. În plus, acolo nu a fost prezent membrul de sindicat care trebuia să fie membru în Comisie. Deşi am cerut, pe 5 august 2021, la secretariat, o copie conformă de pe dosarul ce a stat la baza deciziei, nu a primit-o”, a afirmat în instanță Oana Angelica Manolachi.

Asistenta medicală a spus că a fost sancționată cu un avertisment pe motiv că ar fi plecat în concediu fără a formula o cerere în acest sens, ci doar pe baza unei programări pe luna iulie 2021. La rândul lor, reprezentanții Spitalului de Recuperare din Iași au susținut că sancțiunea ar fi fost întemeiată.

„Pe 21 iulie 2021, a fost sesizat de şeful RUNOS, pe motiv că reclamanta nu a depus la secretariat o cerere de a pleca în concediul de odihnă pentru perioada 15–31 iulie 2021. În cursul zilei de 21 iulie 2021, a fost prezentată, spre avizare, şefului de secţie o cerere în numele reclamantei, datată 14 iulie 2021, pentru acea perioadă, care nu are semnătura salariatei. Practic, aceasta a plecat doar pe baza programării”, au afirmat șefii unității medicale ieșene.

Șefii unității medicale au mai transmis că, în ziua convocării, salariata nu ar fi lăsat Comisia să-şi desfăşoare activitatea, nu ar fi dat o notă explicativă scrisă și ar fi plecat în timpul procedurii. Totuși judecătorii au considerat că spitalul ieșean nu ar fi respectat legislația în ceea ce privește componența Comisiei de disciplină. Acum, în urma acestui scandal de la un spital din Iași, o asistentă medicală a câștigat litigiul de muncă intentat conducerii unității.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×